Altair Gonçalves (Thaíde) si Humberto Martins (DJ Hum) s-au intalnit in 1980, nestiind pe atunci ca vor ajunge una dintre principalele formatii de rap din Brazilia. In acea perioada Hum activa deja ca DJ, iar Thaíde era break-dancer. In 1988, cei doi intra pe compilatia “Cultura da Rua” cu piesele “Corpo fechado” si “Homens da lei”. Astfel, trupa din São Paolo scoate pe piata primul lor album “Pergunte A Quem Conhece” (“Intreaba-l pe cel ce stie”), in 1989. Au urmat alte albume – pe care sper sa le citez in ordinea reala – care i-au propulsat pe scena de rap din Brazilia: “Hip Hop na veia”, “Preste Atenção”, “Humildade e coragem sao nossas armas para lutar”, “Assim caminha a humanidade” (acesta se pare ca a fost ultimul album inregistrat de cei doi impreuna).
DJ Hum e influentat de funk-ul anilor ’70, iar Thaíde nu se limiteaza la a expune viata din ghetourile (favelas) din periferia capitalei. Rap-ul lor e unul pacifist, iar brazilienii il declara pe Thaíde “poet prin excelenta”. Textele contin uneori “povesti de cartier” in care afirma ca pentru a te ridica din aceste “favelas” nu trebuie neaparat sa furi, sa te droghezi sau sa ucizi, pentru ca inevitabil astea te vor duce la moarte (ati vazut “Cidade de Deus”, nu?) Muzica, per ansamblu, e influentata sensibil de funk, soul sau samba-rock. Se pare ca ei au vrut sa pastreze in rap si elemente specifice culturii muzicale braziliene. Pentru ca am vorbit de funk, propun spre ascultare o piesa de pe albumul “Preste Atenção” (1996), care pare-se ca a fost un hit in Brazilia la vremea aceea: “Senhor Tempo Bom” (ceva gen… “Domnu’ Vremuri Bune”). (Mai mult…)
Ei da, mai facem si d-astea, ca asa e frumos. Astazi cealalta personalitate a mea (Oh Doamne!) a dat nastere unui beat creat special pentru a ajunge aici pe blog. Beat-ul se numeste “Pianistul de sector” si da, are o oarecare aluzie “de cartier”, data de un sound oarecum west-coast.
Ce puteti face cu el?
Il descarcati. Repetati. Scrieti versuri. Faceti piesa. Whatever!
Conditii!
Oferiti credit producatorului (Nakata). Daca-l preluati pe blog sau site, nu dati link direct de download. Puneti link la acest post. (Multumesc!)
Provocare
Daca va simtiti in forma, trageti o strofa pe beat-ul asta si timiteti-o pe email la contact (la) trupakatana (punct) com. Pastrati acapella. Daca gasim ceva frumos, poate legam mai multe strofe si dam drumul la o piesa in care voi ne aratati cat de tari MC sunteti. Inspiratia cu voi ninjocilor!
Daca limba franceza nu-ti pune mari probleme iti recomand sa vezi clipul asta. Nevermind that! Uita-te oricum. 10 minute despre cum se face istorie – the making of IAM ft. Redman & Method Man – Noble art, piesa aparuta in 2004 pe EP-ul “La Saga”. Sunt mereu fascinat de pasiunea si forta pe care o pun oamenii astia in tot ce fac. Iar Funk Doc e NEBUN. Mi s-a parut foarte tare reactia lui Shurik’n vis-a-vis de modul in care a aparut Redman in studio:
Un caiet si un stilou… Un caiet cu spirala … si un stilou. A venit cu un caiet cu spirala si stilou. Atunci mi-am dat seama ca … e ca noi.
Din reactia asta trag concluzia ca in ciuda faptului ca IAM sunt o trupa cu o greutate uriasa, oamenii erau usor timorati de intalnirea cu cele 2 legende. Hai ca nu va mai tin de vorba, vizionare placuta:
Astazi, la cafeaua de dupa-amiaza am dat peste un documentar independent despre cativa beatmakeri aspiranti, modul in care lucreaza, artistii cu care lucreaza, cum isi promoveaza productiile si asa mai departe. Descrierea oficiala a filmului suna cam asa:
BeatMakers a 90 minute independent documentary, charts the never ending hustle of up and coming as well as seasoned producers. Filmed inside their in home studios, these hungry musicians aspire to obtain more equipment, sell their hot tracks, and, of course, make a name for themselves in the competitive music industry.
Cei ce se asteapta la un film plin de tehnici si trucuri de productie s-ar putea sa fie dezamagiti. Este putin mai generalist, insa tot merita vizionat cand aveti 90 de minute libere, macar pentru o serie de beat-uri de-a dreptul grave ce se aud pe acolo. Vizionare placuta!
In 2004, 2005 cand incepeam sa ma ocup serios de treaba asta erau in voga forumurile: Cheloo.ro, HipHopKulture, AGHH si mai tarziu HH-Inc si Hades. Lumea era flamanda, avea nevoie de materiale. Cand spun “lumea”, nu ma refer la publicul larg, ci la asa-zisa miscare underground. Savuram orice concert (si aveam parte de destule). Savuram orice posibilitate de a pune o rima pe hartie sau pe o pagina de forum. Savuram orice “audio battle” creat sau ascultat (indiferent de calitatea lui). Si nu eram singurul.
Sectiunile “Audio” ale forumurilor erau pline de demo-uri, freestyle-uri si imi aduc si acum aminte ca ADN postase – prin 2006 parca – un freestyle de la Spectru Sonor care atrasese in 1-2 zile vreo 40 de posturi de dezbatere asupra tematicii, tehnicii etc. Un adevarat razboi deschis intre tabara celor ce apreciau mai repede umorul din textele netcee-ilor decat sound-ul si lirica putin bizare pe care le aducea freestyle-ul in cauza. Iar genul asta de dezbatere – aprinsa – avea loc la fiecare material, fiecare piesa noua postata, si erau destule intrucat in perioada aia existau si multi pretendenti la titulatura de MC.
Odata cu trecerea timpului, forumurile si-au pierdut din “coolness”, iar feedback-ul, dezbaterile, opiniile au inceput sa se rareasca. Asteptam cu toti o noua medota de comunicare, si a aparut. Au aparut blog-urile. A aparut YouTube. A aparut MySpace, Trilulilu. Fiecare dintre ele fiind o metoda prin care artistii isi puteau transmite mesajele catre public. Insa… (Mai mult…)
